Asociația pentru Cultură și Tango: Arta ca terapie pentru suflet

Alături de Asociația pentru Cultură și Tango (ACT) am derulat 3 proiecte, toate având la bază sinergia dintre cultură, artă și terapie și nevoia comunității de a-și construi propriile oaze de normalitate în fața solicitărilor timpurilor moderne. TANGO FOR ALL.

Descriere

Primul proiect derulat de echipa Vevetique alături de ACT a fost Tango for all, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și iniţiat de 6 ONG-uri din 5 țări europene. Acesta a avut ca obiectiv sprijinirea conştientizării valorii adăugate aduse patrimoniului cultural european de către dansul propriu-zis (prin creșterea participării europenilor de toate vârstele în activități de cunoaştere a dansului/tango-ului), precum şi de comunităţile de tango argentinian. Timp de 3 luni, în intervalul iulie – septembrie 2016, Velvetique a derulat o complexă campanie integrată de comunicare a acestei inițiative care a fost o premieră în România.

Insight

Arta ca terapie pentru suflet. Arta ca liant al comunității

Acțiuni

Au existat 3 piloni de comunicare: Media Relations (conferințe de presă, parteneriate media, articole și sinteze dedicate), relații instituționale (Tango for All a fost inclus în ediția din 2016 a Săptămânii Europene a Sportului), evenimente artistice, tematice și de educație – seminarii susținute de mari maeștri internaționali ai tango-ului argentinian la Palatul Cantacuzino din Bușteni, Institutul Cervantes și Casa Artelor din București, Gala finală. Am avut 3 ambasadori-personalități-cheie pentru transmiterea mesajelor: Analia Selis, muzicianul argentinian Mariano Castro și regizoarea Alice Barb.
Rezultate: o mediatizare generoasă (peste 100 de apariții în presa centrală și locală). Aproape 3.000 de partipanți la evenimentele propuse. Publicul român s-a sincronizat, prin feedback-ul oferit, cu unitatea de acțiune din mai multe state europene. Proiectul a construit un exemplu de bune practici în receptarea acestui dans care face parte din patrimoniul UNESCO.

Lecție

Valorile tango-ului au fost apreciate și admirate de public: postură și atitudine, spirit de inițiativă și antreprenoriat, creativitate și inovație, agilitate și dinamism, deschidere spre viitor. Am construit canale de comunicare sincrone cu transmiterea acestor valori.

În 2017 am derulat două campanii foarte diferite între ele, dar complexe și provocatoare.