Relațiile publice nu sunt despre produsul pe care vrei să-l vinzi sau despre profit, ci despre cum să faci lumea mai bună prin brandul tău. De România.

În 2003, când m-am mutat la București din Constanța să fac relații publice, după doi ani în meseria de profesor, imediat ce am iesit din facultate, mama și-a manifestat vădit îngrijorarea față de viitorul meu, pentru că nu înțelegea dacă este o meserie și dacă al său copil nu se afla cumva pe o pistă greșită față de rutele clasice pe care apucă odraslele atunci când își iau zborul de acasă.

  • “Ce spun eu când mă întreabă lumea unde lucrezi?
  • Nu e în rând cu lumea să spun că ești profesor de limba franceză?
  • Ce meserie e asta, mamă, sa faci relatii publice?
  • E ceva cu oameni?
  • Și cum faci? Stai la vreun ghișeu?“.

Avea dreptate mama să mă întrebe toate astea. Și a durat ceva procesul de conștientizare și de liniștire a mamei mele, cum că, la vremurile noi, ne pregătim în haină nouă de livrare de competențe și abilități, atent șlefuite. Mărturisesc, mama îmi este și acum reper de public-țintă în toate planurile de comunicare pe care am privilegiul să le pregătesc sau să le pun în practică.

Așadar, am făcut și fac meseria asta în România, meserie nouă de altfel, ca mulți alți pasionați de comunicare, înverșunați să fie mesageri de povești - consultanți, strategi, specialiști în comunicare și relația cu presa, experți în social media. Sunt oameni frumoși la minte și la inimă (cred că și la chip) pe care îi descopăr și îi aflu prin campaniile extraordinare pe care le gândesc și le implementează. Cât de frumoasă este aceea cu Bucureștiul Întreprinzător! Ce bine că în România “fierb” ideile și se așează cuvintele în limba noastră, în cele mai convingătoare și fermecătoare slogane și mesaje. Prind viață poveștile care inspiră, care ne iau zâmbetul din suflet și ni-l pun pe chip, de la mic la mare, părinți, studenți, oameni cu job sau în căutare de job, iubitori de artă, de sport, familiști sau boemi, cu toții consumatori de produse și de … emoții.

Revin aici în România și susțin la rândul meu că PR–ul aduce bine în business-ul tău și în lumea în care trăiești, faci profit, te plimbi, mănânci, alergi, respiri. În contextul planurilor bugetare, al obiectivelor de atingere a unui profit, de mărire a cifrei de afaceri, eu cred că cei care fac relații publice îl aduc pe “Acasă” între pereții birourilor. Relațiile publice ne îngăduie să facem bine. Îți permit să fii Omul din spatele brandului tău. Și să-i faci și pe ceilalți să scoată la lumină ce au mai bun în ei. Transmite frumos și poezie, treaba asta, nu-i așa? Da, dar nu se întâmplă cu armonia unei rime, ușor și lin. Deloc.

PR -ul se face cu rigoare, uneori cu caznă, cu onestitate la purtător, migală și grijă. Cu răspunderea ideilor și a analizelor. Suntem văzuti din zona de business, dar cu capul pe umeri. Uneori mai sobri și vigilenți decât CEO -ul și investitorul însuși. Deci, avem niște reguli de care ținem cont și avem responsabilitatea în ADN. Pe unele le-am reținut cu sfințenie de pe băncile facultății, altele împrumutate și inspirate de la colegii noștri de afară, familiarizați de multă vreme cu PR-ul,  majoritatea însă din propria experiență, dobândită aici, la noi în țară, grație îndrăznelii tale de a fi întreprinzător.

În plin 2018 pe care l-am început cu proteste, cu griji, continuăm cu optimism să scoatem la iveala minunății de povești, business-uri românești autentice, cu oameni – munte de ambiție și ardoare. Pe care îi putem numi Ambasadori de România.

Prin urmare, ce voi face eu în 2018, în România mea, ca om de relații publice? Voi lucra împreună cu tine, dragă client brand românesc, și voi continua să cred în povestea ta și să o duc mai departe. Cu toate resursele pe care le avem împreună. Să se știe, de exemplu, că tu faci produse de cosmetică organică din mugur de pin, cătină și multe alte daruri ale Carpaților noștri, și că mulți adolescenți s-au vindecat cu astfel de produse.

Lasă-mă să le spun, te rog,  că ai făcut asta cercetând mai mult de 30 de ani flora din România; sau că faci leadership cu ajutorul cailor și că mulți manageri au învățat să–și asculte oamenii din echipă în urma sesiunilor tale de coaching. Sau hai să arătăm îndrăzneala metodelor inovative în domeniul adicțiilor. Printr-o echipă de specialiști dedicați ai creat un model de tratament pentru dependența de substanțe și ai ajutat mulți părinti să-și recupereze copiii. Și să și-i aducă acasă. Cum să nu te grăbești să dai de veste despre toate astea? Pentru că tu, om de business românesc, știm că poate nu ai fi avut și nu ai buget pentru treaba asta, dar te felicit pentru că alegi să investești în relații publice.

Te felicit pentru că ai înțeles că nu putem lucra decât împreună. Pentru că așa se construiește încrederea aceea de “miez”, și doar așa vor înțelege și ei, cei de acasă, că lumea este bună și frumoasă. Fii un brand iubit, nu mare! Și se va vorbi atunci de România și ale sale povești de succes. Și mama mea, alături de multe alte mame de România, se va fi liniștit și va fi înțeles că fata sa a semnat condica cu brio.

Adriana Barbu, fondator Velvetique PR

[email protected] | 0721-069 194

Tablouri vivante de Andreea Vlad

0 Cu drag, Van Gogh / Loving Vincent de Hugh Welchman și Dorota Kobiela (Marea Britanie – Polonia), 2017.

Dacă Vincent Van Gogh ar fi visat la cum ar fi dacă s-ar transforma într-o unică pictură, care să îi reprezinte atît spiritul, cît și cele 800 de tablouri pe care le-a pictat de-a lungul scurtei sale vieți fără să vîndă decît unul, probabil că răspunsul l-ar fi aflat la mai bine de un secol de la dispariție.

Urzeala vieţii de Andreea Vlad

0 Phantom thread, de Paul Thomas Anderson, SUA, 2017.

În sfîrșit, în Firul-Fantomă, secretul cuturierului Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis), designerul preferat de înalta societate londoneză a anilor ’50, sînt mesajele cusute în tivul sau dublura unei rochii, care pot transmite cele mai intime cuvinte, gînduri, dorințe sau declarații de dragoste.